Dragoste in contratimp-Beth O'Leary: Recenzie

Titlu original: The Flatshare

Aparitie: 2019

Colectie: Blue Moon

Editura: Litera

PREZENTARE:

Dupa o despartire dureroasa de iubitul ei, Tiffy Moore are nevoie de un loc unde sa stea. Rapid. Si ieftin. Dar apartamentele pe care si le permite o fac sa-si puna intrebarea daca mucegaiul colorat de pe pereti se vrea cumva o opera de arta. Disperarea o face sa fie deschisa la orice, asa ca raspunde la un anunt pentru impartirea unui apartament. Leon, care lucreaza noaptea, va locui in apartament in timpul zilei, iar Tiffy il poate avea pe timpul noptii si in weekenduri. El va fi acolo doar cand ea este la birou. De fapt, nu vor trebui sa se intalneasca niciodata.

Astfel, Tiffy si Leon incep sa-si scrie unul altuia biletele - de la ziua in care se ia gunoiul si ce resturi trebuie aruncate si pana la vesnica intrebare daca scaunul de la toaleta ar trebui sa ramana ridicat sau coborat. Chiar daca sunt diferiti, curand devin prieteni. Si apoi poate mai mult de atat. Dar sa te indragostesti de colegul de apartament nu e probabil cea mai buna idee... mai ales daca nu l-ai intalnit niciodata...

RECENZIE:

Am auzit atat de multe lucruri bune despre cartea asta inainte sa ma apuc de ea, incat ma asteptam sa dau peste un Ove al romantismului, nu alta. Pana si goodreads imi zicea: citeste, citeste, ca n-o sa regreti, iar raiting-ul arata foarte bine, exceptand cativa oameni nemultumiti. Si-am zis sa-ncerc, ca n-am nimic de pierdut, si mai ales ca o aveam pe listuta de to read de cand aparuse. De regretat, nu regret, dar... hai sa va zic cum sta treaba.

Inceputul povestii mi s-a parut destul de comic, si mi-am zis ca ne vom intelege foarte bine. Facem cunostinta cu protagonista, o editoare adjuncta, care isi cauta disperata un acoperis deasupra capului, unul ieftin de altfel, caci relatia ei si asa destul de scartaita, se strica de tot, si este nevoita sa paraseasca apartamentul in care locuise pe moca cu fostul. Nasoala treaba, caci ipocritul, tot el ala de calcase in groapa, ii cere o caruta de bani pentru intreaga perioada in care locuise cu el. Astfel, Tiffy ajunge sa imparta un apartament minuscul cu un asistent de noapte pe nume Leon care are o iubita geloasa si nu ii suporta fratele. Partea interesanta? Cei doi nu se intalnesc niciodata, asa ca ajung sa vorbeasca prin biletele.

Leon, la randul lui, este disperat sa faca rost de mai multi bani, caci fratele lui mai mic infunda puscaria(nu va zic daca e vinovat sau nu, sac), iar avocatul angajat cere bani, dar nu face prea multe. Intre Leon si Tiffy se creeaza o legatura stranie, pana in momentul accidental cand se cunosc. Am ras cu lacrimi. Exact ca in filmele cu prosti. Odata ce s-au cunoscut fata in fata, actiunea cartii ia o alta turnura de situatie.

Si acum, ma intorc la acel dar atat de important in aceasta situatie. Am dat peste o poveste draguta, simpatica si putin amuzanta, dar prin multe locuri foarte plictisitoare, ceea ce m-a facut sa casc de cateva ori si sa-mi doresc sa termin mai repede cartea. Un lucru care mi s-a parut extrem de dubios, a fost perspectiva lui. Daca in perspectiva ei totul decurge ca intr-o carte normala, in a lui m-am simtit de parca citeam o conversatie pe messenger, numele fiecarui vorbitor aparand inainte ca acesta sa isi spuna replica. Initial, am crezut ca saracu o fi surdo-mut, insa baiatu e perfect normal, fara nici un defect de vorbire. De aceea, perspectiva lui ramane pentru mine un intreg mister, caci nici macar nu m-am lamurit cum sta treaba.

RAITING